| Vizita de lucru a senatorului Viorel Badea în Olanda |
|
|
|
În perioada 20-22 ianuarie 2012,
senatorul pentru Europa şi Asia, Viorel Badea, a efectuat o vizită de lucru în
Olanda. Cu această ocazie, senatorul Viorel
Badea a avut întrevederi cu reprezentanţi ai comunităţii de români din Haga,
Arnhem şi Groningen, a avut o întâlnire cu domnul Dorin Perie, profesor În cadrul întrevederilor cu
reprezentanţii comunităţilor de români, senatorul Viorel Badea a prezentat
principalele mijloace la dispoziţie în sprijinul românilor din afara graniţelor
şi a făcut apel la solidaritate, unitate şi la un dialog mai intens între
comunităţile de români şi autorităţile statului român. Principalele aspecte
subliniate de către cei prezenţi la întâlniri au fost: necesitatea unei mai
mari legături între membrii comunităţii de români, între asociaţiile şi
fundaţiile deja constituite, o mai justă delimitare a circumscripţiilor
electorale destinate diasporei, precum şi măsuri ale statului român de
încurajare a întoarcerii în ţară a tinerilor aflaţi la studii în străinătate. În urma discuţiilor şi consultărilor
avute cu românii din Olanda, senatorul Viorel Badea a luat decizia de a
organiza, în baza diplomaţiei parlamentare, întâlniri între reprezentanţi ai
comunităţilor româneşti şi oficiali parlamentari, reprezentanți ai circumscripțiilor
electorale unde îşi au rezidența un număr important de români. Aceste întâlniri
au ca scop facilitarea dialogului cu autoritățile centrale și locale, precum şi
o participare mai activă a membrilor comunității românești la viaţa socială şi
politică din Olanda. Totodată, senatorul de diaspora şi-a
afirmat disponibilitatea pentru discuţii în vederea concretizării proiectelor
discutate cu românii din Olanda şi i-a îndemnat pe aceştia să identifice şi să comunice
principalele probleme cu care se confruntă membrii comunităţii în relaţia lor
cu statul român, urmând ca domnul Viorel Badea să preia propunerile şi să le
promoveze ca iniţiative legislative. Biroul de presă 24 ianuarie 2012 |


