English (United Kingdom)   Română (România)
Întrevederea senatorului Viorel Badea cu membrii delegaţiei Comisiei pentru securitate şi apărare din Parlamentul Republicii Irak Imprimare Email

Miercuri, 8 februarie a.c., senatorul Viorel Badea, vicepreşedintele grupului de prietenie România-Irak, a avut o întrevedere cu membrii delegaţiei Comisiei pentru securitate şi apărare din Parlamentul Republicii Irak, condusă de domnul Eskander Jawad Witwit.

Principalele teme luate în discuţie au fost continuarea colaborării între cele două Comisii de Apărare şi Parlamentele celor două state, consolidarea relaţiilor şi prin intermediul grupului de prietenie în domeniul economic, militar, cultural şi investiţii dar şi despre dificultăţile pe care le întâmpină cetăţenii irakieni în demersul lor de a obţine vize pentru România în comparaţie cu alte state.

În cadrul întrevederii, senatorul Viorel Badea a evidenţiat importanţa constituirii grupului parlamentar de prietenie România-Irak, în încercarea de a avea un nou instrument care să apropie cele două state din punct de vedere politic, economic şi cultural, subliniind faptul că există un interes din ce în ce mai mare a companiilor româneşti de a activa din nou în Irak.

Senatorul Badea şi-a exprimat convingerea că se va reuşi relansarea relaţiilor dintre cele două state, care pentru o scurtă perioadă de timp au fost întrerupte. “La iniţiativa grupului de prietenie dorim să organizăm o întâlnire a oamenilor de afaceri din România cu autorităţile competente din Irak, care să aibă loc la Bucureşti, întâlnire care să atingă în principal domenii precum energie, transporturi, infrastructură. Din punctul nostru de vedere ar fi un lucru pozitiv dacă în Parlamentul irakian s-ar constitui un grup de prietenie Irak-România”

 

Biroul de presă

10 februarie 2012

 
Director Web Romania - Produse Servicii Anunturi Portal Looker.ro Director Web Euroghid Rhodiolin Director Web Politica